Zecarul: Sportul în care chimia dictează

În această ediție: O eliminare surpriză explicată, mai mult tenis și puțin ciclism. Plus rezumatul weekendului de fotbal continental.

DloKpy3W4AIiEIX.jpg_large.jpg

Simona Halep intra luni pe arena centrală proaspăt renovată din cadrul complexului USTA Billie Jean King National Tennis Center drept numărul 1 mondial, cap de serie numărul 1 și probabil cea mai în formă jucătoare din circuitul feminin de tenis. O victorie facilă în fața unei jucătoare mult mai slab cotate era așteptată după ce Halep impresionase în turneele pregătitoare ale ultimului Grand Slam al anului, US Open.

Și cu toate acestea, sportul are uneori alte planuri, nedorind să respecte calculele hârtiei. De aia ne uităm la el, nu?

Fără dureri, fără acuzații și fără scuze, Halep a pierdut în fața numărului 44 mondial, Kaia Kanepi, iar acest lucru este grăitor. Tenisul, deși un sport în esență simplu, este unul în care foarte multe variabile pot determina câștigarea sau nu a unui punct, și apoi a meciului. Sporturile individuale sunt în general mult mai predispuse surprizelor, iar pe cine ai în față contează foarte mult în economia unui meci.

„Match-up”-ul, căci așa i se zice, este extrem de important în tenis, iar odată cu progresul lui Halep și povestea ei de succes din vârful unui sport atât de popular precum acesta, am putut observa îndeaproape ce înseamnă să joci împotriva unui adversar incomod. Există numeroase stiluri de joc adoptate de diverse jucătoare în cadrul circuitului feminin, unde variația aceasta este mai mare decât în cel masculin.

Fără să fie înzestrată cu o forță impresionantă și destul de scundă, Halep a suferit mereu la capitolul putere, dar a compensat prin multe alte elemente executate foarte bine – mișcarea exemplară, acuratețea loviturilor, capacitatea de efort și multe altele. Toate o ajută pe româncă să fie una dintre cele mai bune jucătoare ale generației sale, o constantă într-o lume în care deseori forma de moment poate avea fluctuații surprinzătoare.

Când vine vorba despre înfrângerea ei de la US Open, nu aceste fluctuații de formă au fost decisive, ci match-up-ul despre care Zecarul vorbea mai devreme. Kanepi este o jucătoare din categoria celor care au cele mai mari șanse să-i pună probleme lui Halep, tocmai din cauza chimiei dintre cele două stiluri de joc. Când prinde o zi bună, o jucătoare precum Kanepi, care lovește puternic, de multe ori all-or-nothing, poate învinge pe oricine. Totul ține de precizia unor zeci de lovituri și momentul în care o minge iese marginal afară sau mușcă linia.

În meciul de luni, Halep a început decent, dar a fost apoi acaparată de forța adversarei sale, căreia i-au intrat atât de multe mingi riscante în teren, încât procentual era greu ca cineva să-i facă față. Cu deplasarea sa excepțională în teren, românca a lungit unele puncte, punând-o pe Kanepi în postura de a mai lovi o dată – singurul lucru pe care îl poți face uneori contra unui asemenea adversar. Câteva greșeli, nesiguranța finalizării punctului și eforturile lui Halep au pus-o pe estonă în dificultate, în special în setul secund, însă numărului 1 mondial i-a lipsit inspirația în momentele cheie, atunci când Kanepi a riscat și a câștigat.

Am mai văzut scenariul acesta, în special în finala de la Roland Garros cu Jelena Ostapenko, o adversară cu un joc tipic de forță similar celui practicat de Kanepi. Ca să câștigi un astfel de meci, trebuie să oferi șanse cât mai puține celei de pe partea cealaltă a fileului de a-și etala armele. Uneori însă, e posibil să fi neputincioasă – așa cum a fost Halep în fața avalanșei de mingi rapide venite din partea opusă a terenului.

Camelia Butuligă a explicat perfect fenomenul mai bine decât ar putea vreodată Zecarul, care nu poate decât să vă recomande articolul său de pe treizecizero. Să-l țineți minte pentru alte eventuale rânduri când veți mai vedea meciuri influențate decisiv de match-up, căci vorbim despre tenis, sportul în care chimia dictează.


De prin lume:

  • US Open a început...

Odată cu surpriza eliminării numărului 1 mondial (este pentru prima dată când capul de serie numărul 1 pierde la US Open), ultimul Grand Slam al anului și-a început cele două săptămâni de dans. Zecarul trebuie să se recunoască incapabil de a da un pronostic corect dată fiind ieșirea lui Halep din turneu, dar mai încearcă o dată: Novak Djokovic și Sloane Stephens vor zâmbi pentru poze cu trofeele în mâini la finalul turneului.

  • Vuelta continuă...

Cu omul Zecarului, Michal Kwiatkowski, în tricoul roșu de lider al clasamentului general încă din etapa a 2-a. Îl poate purta până la Madrid? Dacă va reuși, Zecarul va avea o poveste de spus peste câteva săptămâni.

  • Fotbalul e rege

O primă surpriză în Premier League a avut loc atunci când nou-promovata Wolverhampton a smuls un egal în fața viitoarei campioane, Manchester City, în timp ce Liverpool, Tottenham, Chelsea și Watford au rămas singurele echipe cu trei victorii din trei meciuri. Se vorbește despre demiterea lui Jose Mourinho, care a cerut respect după ce Manchester United a pierdut acasă cu 0-3 în fața lui Tottenham, iar West Ham United face „un Everton” și zace ultima în clasament, cu 0 puncte, deși a cheltuit bani grei pentru întărirea lotului și aducerea unui manager de valoare în vară.

S-a jucat și în Bundesliga, Serie A și La Liga. Zecarul dă legătura celor de la The Guardian, singurul site din lume mai bun decât Tackle.ro.


ZECARUL este playmaker-ul care vă coordonează săptămânal dozele de informații și opinii despre sport. În ciuda aparențelor, Zecarul poartă pe tricou numărul 4. Numele său vine de la ora la care începe să fie scris dimineața. Textele sale conțin informații, păreri și povești interesante din lumea sportului, link-uri, poze și o doză de narcisism.

Zecarul este un proiect în desfășurare. Orice feedback este apreciat. Apare (ideal) marțea și vinerea.

Zecarul simte că secțiunea asta spune minciuni și nu (mai) reprezintă adevărul, dar continuă să o folosească.