Zecarul: Un sport în esență simplu

În această ediție: Doar Simona Halep. Plus nimic altceva.

DfQ8oJRW4AEHWR-.jpg

Peste ani, când se va vorbi despre Simona Halep, ea va fi prezentată drept „număr 1 mondial și câștigătoare de Grand Slam”.

Un sport în esență simplu, tenisul poate fi înspăimântător de complex. Există talentul nativ – latura filosofică a Zecarului nu știe de fapt dacă chiar e așa – și orele de antrenament pentru a transforma acel talent în jocul propriu-zis pe teren. Există latura fizică a sportivilor și există latura mentală a lor. Toți factorii contribuie în definitiv la cum lovești o minge cu o rachetă – că dai mai tare sau mai încet, că ai o mică vibrație a mâinii când nu trebuie, că vântul suflă mingea afară sau în teren, că efectul... înțelegeți. Totul se rezumă la multiple unități de măsură infime care decid fiecare punct al unui meci.

Apoi, dacă ne uităm la imaginea de ansamblu, există game-uri, set-uri, meciuri, și turnee care compun sezoanele de tenis și care duc în final la un clasament mondial. Într-un turneu oarecare, fie el și Grand Slam, orice jucător poate avea un șir de rezultate spectaculos. Deh, tenisul e simplu. Dai cu racheta în minge și câștigi.

Embed from Getty Images

Simona Halep a mers pe drumul lung și greu. Zecarului îi place să creadă că poate fi obiectiv, chiar dacă e scris de pe un IP din România, când spune că românca este o sportivă care și-a creat propriul brand de tenis. Pentru un ochi neantrenat, meciul din finala feminină de la Roland Garros a fost cam ca orice meci de nivel înalt de tenis. Dar Zecarul nu are ochi deloc. El pur și simplu știe că ce a realizat Halep este cu adevărat special.

Evoluția ei ca jucătoare poate fi fascinantă, iar parcursul său de la Openul Francez este exemplul perfect care etalează munca și progresul realizat de Halep atât pe plan mental, cât și în teren, ca joc. A pierdut primul set în turul întâi, neîncălzită, neintrată în ritmul turneului. A revenit, câștigând meciul și apoi alte șase partide. Știe cât de bună este.

Victoria din sferturile de finală în fața lui Angelique Kerber a exemplificat calmul de care a dat dovadă de-a lungul turneului. Și-a respectat planul, a alterat tactica exact cum era nevoie și a câștigat prin simplul fapt că este o jucătoare mai bună decât adversara ei. A urmat Garbine Muguruza, o adversară care a necesitat un altfel de plan tactic, din nou executat excelent de Halep. Ea a avut iarăși tăria de a rămâne în meci, concentrată pe ce știa că are de făcut, atunci când partida părea să-i scape din mâini în setul secund. A preluat inițiativa în fața mai puternicei sale oponente, a profitat de mobilitatea ei mai slabă și a încheiat meciul en-fanfare.

Finala i-a adus în față o nouă adversară cu un joc diferit față de ce întâlnise în trecut, iar primul set a evidențiat acest lucru. Când joacă bine, Sloane Stephens poate învinge pe oricine în circuit. Este o jucătoare care are un stil relaxat în care pare că nici nu forțează să câștige punctele. Are lovituri extrem de precise și de curate, iar puterea care parcă nici nu se vede este totuși acolo datorită prezenței sale fizice. Pe lângă toate acestea, stă excelent la capitolul mental – a se vedea și finala câștigată la US Open anul trecut. Când este în „zonă”, Stephens joacă exact ca un robot de returnat mingea precis și tare.

Halep a avut primul set la dispoziție pentru a-și studia adversara și a revenit pe teren în setul secund știind ce trebuie să facă pentru a întoarce meciul. Nu i-a reușit chiar din start, dar de la 3-6, 0-2, ea și-a intrat în mână. E amuzant, într-un fel, știind că românca a pierdut anul trecut dintr-o postură similară lui Stephens. Halep a învățat din experiențele anterioare, care au făcut-o fără doar și poate o jucătoare mai bună. Când a câștigat pe serviciul americancei pentru a egala la seturi, meciul era deja jucat. Halep reușise să spargă bariera mentală atât de importantă din arsenalul lui Stephens, care pentru prima oară în turneu avea îndoieli asupra propriului joc.

Cum chiar Halep nu a mai avut răspuns în fața Jelenei Ostapenko anul trecut, americanca nu a mai avut răspuns pentru jocul numărului 1 mondial în decisiv. Cu extrem de mult calm și cu un joc calculat, ajustat și executat cu o precizie ieșită din comun, Halep a ridicat un prim trofeu de Grand Slam deasupra capului la a patra încercare, a treia la Roland Garros. Cel mai probabil, vor urma și altele.

De-a lungul Openului Francez, Simona Halep nu a jucat cel mai spectaculos tenis care ar fi putut fi văzut. Nu a lovit cel mai puternic și nu a făcut cele mai multe lovituri câștigătoare sau cele mai puține greșeli. A avut însă jocul cel mai complet, jocul care, probabilistic vorbind, a dus-o acolo unde era normal să o ducă – pe podiumul de premiere, Coupe Suzanne Lenglen ținută strâns în brațe.

Sigur, se poate în egală măsură ca Zecarul să-și fi creat o imagine cu totul distorsionată a realității. După cum spunea, el nu are ochi, iar tenisul poate fi înspăimântător de complex.

P.S. Darren Cahill e acolo, în poza principală, dintr-un motiv bun.