10 lucruri despre Wawrinka și finala de la Roland Garros

Am vrut să scriu câteva idei despre victoria lui Stan Wawrinka de ieri imediat după meci. În ultimele game-uri mi-au trecut niște treburi faine prin cap și vroiam neapărat să nu le uit, dar fără să le notez undeva, cum fac deobicei, le-am uitat. Apoi a început cursa de Formula 1 pe care am acoperit-o pentru PitStops (un proiect excelent românesc în ale motorsporturilor - dacă n-ați văzut despre ce e vorba, aruncați un ochi) și n-am mai putut scrie nimic.

Iată-mă acum, a doua zi dimineață. Reușita lui Stan a făcut înconjurul lumii și se vorbește extrem de mult despre el. M-am gândit să fac atunci o trecere în revistă a unor statistici sau lucruri pe care le-am găsit interesante sau amuzante în victoria lui.

Un top 10, că și-așa e la modă:

  Stan, trofeul și ACEI pantaloni, care au făcut înconjurul lumii.

Stan, trofeul și ACEI pantaloni, care au făcut înconjurul lumii.

1. E primul tenisman după 27 de ani (de la Mats Wilander) care câștigă RG după ce-l câștigase și ca junior.

2. E primul jucător care câștigă primele sale două Grand Slam-uri împotriva jucătorilor clasați la momentele respective pe locul 1 ATP.

3. Când Nadal a fost învins la RG, un elvețian a câștigat titlul în fața celui care l-a învins pe spaniol.

4. Wawrinka a câștigat ambele sale GS-uri în condiții aproape imposibile - la AO în 2014 recordul său contra lui Nadal era de 0 victorii, 12 înfrângeri; înainte de meciul cu Djokovic de ieri, sârbul conducea cu 18-3 întâlnirile lor directe.

5. ACEI pantaloni, care au făcut înconjurul lumii.

6. Din 1964 nu s-a mai întâmplat ca învingătorii de la fete și băieți într-un GS să poarte aceleași inițiale (Serena Williams a câștigat tabloul feminin). Atunci, Manuel Santana și Margaret Smith (mai târziu Court) s-au impus la RG.

7. Jocul agresiv e jocul ideal în tenisul modern. Cel puțin așa arată cifrele.

8. Wawrinka e primul jucător în afara Big 4 care se impune în două GS-uri în ultimul deceniu - iar asta spune multe legat de calitatea tenisului din ultimii ani.

9. „Ever tried. Ever failed. No Matter. Try again. Fail again. Fail better.” Citatul lui Samuel Beckett tatuat de Wawrinka pe brațul stâng.

10. Roger Federer nu a fost în Paris la ora meciului, ci la partida disputată de echipa sa de fotbal favorită, FC Basel. Totuși, el a urmărit și ce se întâmplă la Roland Garros cumva.