Magica iarbă verde

Am asistat azi la două imagini contrastante ale aceluiași sport. E vorba de turneul ITF Futures de la Cluj, și turneul ATP 500 de la Queens. Cele două pot fi comparate din multe puncte de vedere, dar partea la care mă voi referi eu astăzi are legătură cu jocul, cu sportul în sine, și cât de diferit poate fi el în funcție de factorul următor: suprafața pe care se joacă.

Primul turneu se joacă pe zgură, al doilea pe iarbă. Ai zice că mare diferență nu poate să fie, că e vorba tot de o minge care se plimbă între două rachete, dar tenisul este unul din sporturile care îți poate oferi spectacol într-o multitudine de feluri. Îți poate oferi un spectacol lung și unduitor, dar și unul rapid și elegant.

La Cluj am văzut cât de greu poate fi uneori pentru un jucător să câștige un punct pe care îl domină, cât de mult trebuie să muncească și să-și alerge adversarul pentru ca acesta să cedeze. Zgura este lentă și chiar dacă mingea e lovită cu o forță de care nu-și poți da seama decât aflându-te la fața locului, jucătorii ajung niște mingi pe care inițial le-ai cataloga drept imposibile de returnat. Îți plimbi adversarul de colo colo, lovești mingea cât mai aproape de colțurile terenului, și cumva tot te trezești cu ea înapoi. Mai trebuie să inventezi o lovitură, și încă una, și încă una, iar presiunea face greșelile să se strecoare și să-ți piardă punctul. E un test de anduranță, jocul pe zgură.

Iarba, în schimb, trebuie să fie suprafața pe care surprizele pot să apară cel mai ușor. E o suprafață cu totul aparte și specială. Uneori ai zice că ai nevoie doar de un serviciu năprasnic pentru a da emoții chiar și celor mai buni jucători din lume pe iarbă. În mod evident, jucătorii pe care i-am văzut la Cluj sunt mult mai puțini valoroși decât cei ce joacă la Queens, dar comparația poate fi trasată fără probleme chiar și așa.

  Kevin Anderson poate lovi mingea de la peste 3 metri înălțime când servește.

Kevin Anderson poate lovi mingea de la peste 3 metri înălțime când servește.

Am văzut meciul dintre Kevin Anderson și Stan Wawrinka. Primul, un sud-african de peste 2 metri înălțime, posedă unul dintre cele mai rapide servicii din circuitul ATP. Unde mai pui că-l și plasează grozav, și că joacă impecabil la fileu? Am asistat azi la ceea ce se cataloghează finalmente drept o „surpriză”. Numărul 17 mondial l-a învins pe numărul 4. Cum? Păi bine, foarte simplu. Și-a folosit serviciul drept o armă care i-a oferit jumătate din game-uri by default, cum s-ar zice, iar în momentul venirii tie-break-ului, a fost cel care a profitat de greșelile adversarului mai mult. Cam asta e rețeta unei surprize pe iarbă, în general.

Totuși, n-a fost chiar atât de simplu pentru Anderson. Dacă în tie-break-ul primului set n-a avut mari emoții, Wawrinka arătându-i drumul cu două puncte oferite de pe propriul serviciu chiar în debut, în al doilea set ambii jucători au tremurat serios. Un punct obținut pe serviciul advers în tie-break cântărește enorm într-o confruntare ca asta, astfel încât Anderson s-ar fi putut socoti scăpat în câștigător la 6-5, a treia sa minge de meci aflându-se de data asta în mâna sa. Ceva ciudat s-a întâmplat însă: nu i-a intrat primul serviciu. Rezultatul? Wawrinka a egalat la 6 cu un retur grozav, iar partida s-a prelungit.

A urmat un moment amuzant la schimbul de terenuri când scorul indica 9-9, un spectator strigându-i frustrat lui Wawrinka „Hai, Stan, doar ești campionul de la Openul Francez!” și făcându-l chiar și pe elvețian să zâmbească. Apoi, deodată, campionul s-a trezit cu o minge de set pe propriul serviciu, la 11-10. Dar cum tenisul oferă spectacol când te aștepți mai puțin și factorul psihic are o uriașă influență asupra jocului, Stan a trimis o ghiulea afară când avea tot terenul la dispoziție dintr-o poziție grozavă, iar Anderson a simțit șuieratul mingii ca un glonț ce i-a trecut pe la ureche. O altă greșeală și un as mai târziu, sud-africanul se vedea învingător în fața celui mai bun jucător al momentului. La Queens. Pe iarbă.

Surpriză? Da și, totuși, nu chiar. Căci pe magica suprafață verde, carul mic îl poate răsturna oricând pe cel mare, atâta timp cât are lovituri puternice și se află într-o dispoziție bună de joc. Dacă joci bine tenis pe iarbă, ar trebui să fi bun și la baseball, mă gândesc...

Peste 12 zile începe turneul de la Wimbledon. Oare acolo de ce surprize vom avea parte?