Arsenal: Champions League sau Europa League?

Arsenal și-a arătat colții marți seară. A făcut singurul lucru pe care putea să îl facă pentru a salva imaginea sa în Europa, dar și pentru a evita o intrare în derivă a formei de moment. A învins convingător pe Emirates o Dinamo Zagreb venită, ai putea zice, fără să știe ce vrea de la meci.


După un început puțin ezitant în prima repriză, Arsenal și-a arătat potențialul. A arătat ca o echipă a cărui joc a mers ca uns, dar căreia i-au stat în față niște jucători care au semănat mult cu niște jaloane folosite de Arsene Wenger la antrenamente. Dinamo a avut un singur șut pe spațiul porții, și chiar dacă statistica a indicat o posesie echilibrată între cele două echipe, pe teren una singură a fost vizibilă. A fost nevoie de un prim gol, o primă descătușare, pentru ca Arsenal să se dezlănțuie. Nici n-a apăsat pe accelerație prea tare mai apoi.

S-a terminat 3-0, dar scorul ar fi putut căpăta proporții mai mari. Compartimentul ofensiv al tunarilor a funcționat. Combinațiile reușite au fost pe-alocuri spectaculoase, dar în principal eficiente. A fost unul din acele meciuri în care o echipă dă senzația că, dacă dorește, poate pune în pericol poarta adversă ori de câte ori se află în posesia balonului. Mesut Özil și Alexis Sanchez și-au dat frâu liber creativității, Olivier Giroud s-a mișcat inteligent și cu folos pentru colegii săi chiar dacă nu a marcat, Hector Bellerin și Nacho Monreal au avansat eficient și periculos pe flancuri, iar Santi Cazorla a întregit mașinăria gândită de Wenger în situația multiplelor indisponibilități.

Dacă Özil și Sanchez au fost remarcații serii, Monreal ne-a arătat de ce în ultima vreme nu-l mai vedem pe Kieran Gibbs prea mult pe teren. Fundașul stânga spaniol este unul din jucătorii care au progresat cel mai mult la Arsenal în ultimul an, iar dacă acum douăsprezece luni ne întrebam ce caută în primul unsprezece, acum știm răspunsul. Monreal a reușit să contribuie cu o pasă decisivă la golul lui Özil, după ce a recuperat excelent o minge riscantă a apărării adverse.

De Sanchez nu se mai poate spune nimic – e pachetul complet. Două goluri, un assist și tăria de caracter de care a dat dovadă spre final, alegând să ridice spectaculos o minge peste apărare spre Özil, când putea foarte bine să-și încerce singur norocul pentru a realiza un hattrick. Germanul a prins un joc bun de asemenea, în ton cu echipa: creativitatea sa bine-cunoscută, demarcări inteligente, control excelent al balonului și pase reușite. Joel Campbell a făcut la rândul său un meci bun, ajutat parcă de letargia echipei adverse. Curios lucru: a fost pe teren și Mathieu Flamini, închizând drumul echipei croate spre poarta lui Petr Cech! Nu l-am observat decât la interviurile de după meci – un lucru bun, de altfel.

Fără să intrăm în detalii migăloase, Arsenal a făcut un meci fluid și creativ, jucând relaxat, distractiv și incitant. Exact genul de meci de care avea nevoie atât echipa, cât și fanii, după dureroasa înfrângere din weekend. Da, dacă ar fi câștigat cu West Brom, ar fi fost lideră în Premier League. Lăsați-o pe Leicester să aibă momentul ei de glorie. Îl merită.

Titlul în Anglia se joacă. Arsenal e pe locul 4, un loc mult prea cunoscut de fanii tunarilor în ultimii ani. El încă duce în calificările Ligii Campionilor, dar e posibil ca de anul următor să nu mai ducă. Italia ar putea depăși Anglia în ceea ce privește coeficienții UEFA, ceea ce i-ar acorda ei un loc în plus în competiția numărul unu a continentului. Ceea ce mă duce la următorul gând, ce-i drept, preluat de la Barney Ronay.

Pentru Arsenal urmează meciul decisiv cu Olympiacos, peste două săptămâni. Dacă-l câștigă la două goluri sau înscriind măcar trei, tunarii se califică mai departe în Ligă, evitând in-extremis o situație dificilă și de aparent de nedorit. Dacă nu, se vor califica în Europa League, acea competiție secundă căreia nimeni – în special cluburile din Anglia – nu pare să-i dea importanță. În cazul în care grecii se dovedesc a fi suficient de buni pentru a trimite Arsenal în a doua competiție a Europei, n-ar fi rău ca echipa engleză să-și canalizeze mai departe eforturile pentru a o câștiga.

Ronay expune în articolul său din The Guardian câteva argumente cu care sunt total de acord. Ar ajuta Anglia în privința coeficientului UEFA, lucru care poate permite echipelor situate pe locul 4 – de ce nu, Arsenal – să joace în Liga Campionilor în viitor. Ar pune în vistieria clubului un nou trofeu, care oricât de mult sau de puțin e râvnit, este ce este – un trofeu, adăugând niște cifre în plus istoriei echipei. Nu în ultimul rând, ar da fanilor noi motive de bucurie și senzația de împlinire. Câștigarea Cupei Angliei doi ani la rând n-a fost trecută cu vederea și a ajutat să întărească pasiunea suporterilor, chiar dacă ea reprezenta a doua competiție domestică pe lista priorităților echipei. Cu siguranță n-ar fi trecută cu vederea nici câștigarea Europei League, iar Arsenal este una din echipele care, odată ajunsă acolo, poate cuceri trofeul.

Desigur, putem aminti și eventuale minusuri ale unei eventuale campanii prelungite în a doua competiție continentală. Tunarii se luptă pentru titlu în Premier League, iar acest sezon pare a fi unul extrem de favorabil pentru reușita supremă pe care fanii, jucătorii și Wenger o așteaptă de ani buni. Dacă echipa e nevoită să lupte pe două fronturi în partea de final a sezonului, șansele de a evolua la fel de bine în Anglia sunt mai mici. Lunga listă de accidentări deja tipică lui Arsenal este alt motiv pentru care axarea pe mai multe competiții se poate dovedi problematică.

La urma urmei, cine zice că dacă va continua în Champions League, Arsenal nu poate ajunge la fel, înspre fazele finale? Bunul simț? Poate… Ce vreau să scot în evidență e că și dacă echipa e eliminată din faza grupelor din Ligă pentru prima dată după 17 ani, pământul se va roti în continuare, iar Europa League ar putea fi tratată ca pe o oportunitate, și nu ca pe o soartă nedorită.


*** Acest articol a apărut pe siteul Arsenal Romania Supporters Club ***