WTA Finals 2015: Sharapova oprește revenirea lui Halep

Simona Halep a fost învinsă de Maria Sharapova la Singapore, 6-4 6-4, dar păstrează șanse bune de a accede în semi-finale.

Ar fi fost una dintre cele mai spectaculoase reveniri, dar în final, Sharapova a fost prea puternică pentru Halep. Rusoaica și-a păstrat calmul după ce Halep a revenit de la 1-5 în setul secund, și a făcut un ultim break care i-a asigurat victoria.

Așteptările erau mari de la această partidă, mai ales după ce Sharapova a arătat o formă foarte bună în primul meci al grupei, în care a învins-o pe Agnieszka Radwanska în trei seturi. Halep venea tot după o victorie, un 2-0 scurt administrat Flaviei Pennetta, iar românca avea în față adversara ei supremă, o jucătoare pe care nu o învinsese niciodată în cele 5 întâlniri precedente dintre cele două.

Tenisul a fost chiar de o calitate mai bună decât ne așteptam. Nu puține au fost momentele în care echilibrul atârna de un fir de ață, iar punctele spectaculoase au condimentat de multe ori meciul. Atât Sharapova cât și Halep au arătat o rezistență la efort remarcabilă, apărându-se nebunește în unele situații aparent compromise. Dacă de la Halep ne-am obișnuit să vedem astfel de clipe, Sharapova a impresionat prin tenisul său complet. 

N-ai fi zis că cineva care n-a jucat decât un meci după eliminarea de la Wimbledon, de acum aproape patru luni, ar putea să ofere o constanță și un ritm atât de bun ca cel arătat de rusoaică. Eventuala oboseală după meciul greu din urmă cu două zile a fost de nevăzut, Sharapova fiind atât de fresh cât a lăsat-o Halep să fie. Românca și-a arătat din nou calitățile sale atletice remarcabile, dar momentele cheie au găsit-o mai puțin pregătită decât adversara ei, iar această mică diferență a influențat scorul final mai mult decât orice altceva.

Setul întâi a fost unul care, la început, a amenințat să rupă echilibrul de pe hârtie. Sharapova a pornit partida hotărâtă, servind precis și făcând un break în al doilea game. Halep a revenit în joc cu un break propriu, iar de la 2-1 s-a mers cap la cap până în ultimul game al primului set. Cele două jucătoare au dansat în nenumărate rânduri în jurul fileului, întrecându-se în lovituri direct câștigătoare, în puncte jucate excelent pe plan defensiv, dar și în greșeli neforțate.

Dacă rusoaica avea forța de partea ei, Halep a încercat să o țină cât mai mult pe aceasta în mișcare, tactică bună și care a funcționat într-o oarecare măsură pe tot parcursul meciului. Ambele au ieșit cu bine din situații periculoase înainte ca scorul să devină 5-4 pentru Sharapova, moment în care Darren Cahill, antrenorul Simonei, a fost chemat pe teren pentru sfaturi. N-a părut să fie o alegere inspirată, căci în ciuda încurajărilor australianului pentru româncă, ea a pierdut primul set în game-ul imediat următor.

O pauză lungă înainte de al doilea set i-ar fi putut permite lui Halep să se regrupeze, dar Sharapova a lovit nemiloasă, câștigându-și serviciul la 0 în primul game și arătându-și astfel intențiile. A urmat un game cu totul decisiv. Pe serviciul româncei, ambele jucătoare au avut șanse de a-și concretiza avantajul, dar la finalul celui mai lung game al partidei, Sharapova a fost cea care prin câștigarea lui, s-a desprins.

Halep a avut o oportunitate de a se apropia din nou la 0-30 imediat pe urmă, dar rusoaica a închis poarta cu două backhand-uri în lung de linie câștigătoare. A urmat încă un break la 1-4, iar Sharapova avea șansa de a încheia socotelile cu propriul servici. Mai avea nevoie de două puncte, dar cu niște ultime eforturi, Halep a revenit, câștigând doar a doua sa minge de break a meciului.

Rusoaica începea să scârțâie, trimițând retur după retur afară pentru ca Halep să revină la 3-5. Un imbold venit de la fanii Simonei din tribunele arenei a purtat-o pe româncă spre un nou break, moment în care momentul unei reveniri spectaculoase părea să se apropie tot mai mult.

A intrat apoi în scenă Sven Groneveld, iar antrenorul Sharapovei i-a adus rusoaicei calmul și concentrarea de care avea nevoie pentru încă un ultim break al meciului. 

***

Cu două victorii din două partide, șansele Sharapovei de a se califica în semifinale sunt foarte mari, dar nici situația lui Halep nu este mult diferită.

Ultimul rând de meciuri le pune față în față pe Halep cu Radwanska și pe Sharapova cu Pennetta. Teoretic, oricare dintre cele patru se mai poate califica în faza finală a turneului.

În ceea ce privește șansele lui Halep, ea se va califica în semifinale dacă o învinge pe poloneză în două seturi, dar și în trei în cazul în care Pennetta nu o învinge pe Sharapova cu 2-0. Halep se califică chiar și în condițile unei înfrângeri în trei seturi, atâta timp cât Sharapova o învinge pe Pennetta.

***

Desfășurarea meciului:

Halep *0-1 Sharapova - Sharapova domină primele schimburi de pe fundul terenului și își menține serviciul la 15.

Halep 0-2* Sharapova - O primă minge de break și rusoaica o concretizează. Lovește puternic de pe fundul terenului, dar e ajutată și de câteva greșeli neforțate ale lui Halep.

Halep *1-2 Sharapova - Rusoaica încearcă a doua sa scurtă, dar viteza Simonei e remarcabilă. Își procură două mingi de set și o convertește pe prima forțând eroarea Mariei cu un retur excelent.

Halep 2-2* Sharapova - Halep lovește mai bine și-și face serviciul cu ușurință de data asta. Sharapova arată puțin lentă pe fundul terenului, dar când are ocazia lovește furios.

Halep *2-3 Sharapova - Halep o aleargă pe Sharapova, ceea ce e extrem de important, dar când nu reușește să o facă, rusoaica atacă decisiv. De la 15-30, ea își menține serviciul.

Halep 3-3* Sharapova - Un hold solid din nou din partea româncei, care reușește și un forehand în cross din alergare de mare spectaculozitate.

Halep *3-4 Sharapova - La finalul unui game de mare luptă, Sharapova își menține serviciul. Câteva puncte frumoase în acesta. Presiune tot mai mare pe serviciul Simonei acum.

Halep 4-4* Sharapova - Game greu și pentru Halep acum. E rândul ei să își mențină serviciul de la 15-30. Sharapova a căutat să rupă echilibrul, dar loviturile nu i-au intrat cum și-ar fi dorit.

Halep *4-5 Sharapova - Halep pune presiune la 0-30, dar Sharapova lovește excelent și o aleargă pe Simona enorm pentru a reveni la 40-30. Game-ul intră apoi în prelungiri, iar rusoaica găsește punctele care să-i aducă hold-ul.

Halep 4-6* Sharapova - Sharapova își procură două mingi de set după două duble consecutive ale Simonei, dar românca revine până la egalitate. Rusoaica o aleargă pentru o nouă minge de set și atacă decisiv pentru a-l câștiga.

Halep 4-6 *0-1 Sharapova - Rusoaica câștigă game-ul la 0 și arată bine: agresivă, energică, tenace.

Halep 4-6 0-2* Sharapova - Cel mai lung game de până acum conține câteva puncte de excepție. Ambele jucătoare trec la avantaj în repetate rânduri înainte ca Sharapova să găsească resursele de a câștiga game-ul și de a prelua potențial definitiv controlul meciului.

Halep 4-6 *0-3 Sharapova - De la 0-30 la 40-30, apoi prin două egalități și rusoaica se impune cu două revere în lung de linie.

Halep 4-6 1-3* Sharapova - Rusoaica revine de la 30-0 pentru a avea o minge de break, dar Simona încheie game-ul cu trei puncte câștigate la rând și rămâne în meci pentru moment.

Halep 4-6 *1-4 Sharapova - Nu e prima dată când Halep are o șansă la 15-30 pe serviciul rusoaicei, dar Simona nu reușește să profite de avantaj. Credit Sharapovei, care nu lasă nici un moment garda jos.

Halep 4-6 1-5* Sharapova - Rusoaica mai face un break și joacă un tenis de foarte înaltă calitate. Se ajută de forța ei pentru a o deplasa de Halep, care se apără cât poate de bine - nu e suficient. Sharapova va servi pentru meci.

Halep 4-6 *2-5 Sharapova - Halep reușește un break pentru a se ține în viață. Sharapova a condus cu 30-15, dar câteva clipe de neatenție au costat-o. Doar două mingi de break a avut Simona în acest meci, ambele convertite. Revenire? Improbabil.

Halep 4-6 3-5* Sharapova - Rusoaica nu arată bine în acest game pe care Halep îl câștigă la 0, dar va avea ochii doar pe serviciul ei din următorul joc.

Halep 4-6 *4-5 Sharapova - Halep susținută frenetic de spectatori în acest game, ceea ce pare să-i dea aripi. Un winner superb și două mingi lungi ale Sharapovei îi aduc două mingi de break, iar rusoaica trimite în fileu. Match is on!

Halep 4-6 4-6 Sharapova - Halep zâmbește după ce ambele jucătoare aleargă pe tot terenul la primul punct. Apoi e rândul Sharapovei să improvizeze un winner genial. Următoarele trei puncte sunt ale ei, iar rusoaica oprește revenirea Simonei.